» Stiri crestine
» Evenimente BIS
» Evenimente crestine
Dezvoltarea Cetatii Sfinte
      (Israel) In anul 1876, in orasul Ierusalim traiau 24.000 de locuitori, dintre care 13.000 erau musulmani, 7000 crestini si 4000 erau evrei. Tot in acea perioada au fost infiintate primele cartiere in afara zidurilor cetatii vechi a Ierusalimului., astfel incat numarul locuitorilor orasului a inceput sa creasca.

     Un recensamant din 1946 a scos in evidenta faptul ca in Ierusalim locuiau atunci 160.000 de persoane. 95.400 dintre acestea fiind evrei, 33.300 musulmani si 31.300 crestini. Nu dupa mult timp orasul a fost impartit intr-un sector israelian si unul iordanian.

     Ca urmare a acestui fapt, numarul crestinilor din intreg orasul a scazut drastic in timpul primilor ani ai stapanirii iordaniene, ajungand de la 31.300 la 12.900. Dupa reunificarea orasului (realizata in urma Razboiului de Sase zile din 1967), numarul populatiei crestine a crescut din nou la 14.800 de persoane. De atunci, numarul lor a ramas in mare acelasi, la recensamantul din anul 2006 fiind numarati 17.300 de crestini, diferenta fata de anul 1967 fiind obtinuta in urma adaugarii crestinilor non-arabi, in numar de 2500.

     In aceeasi perioada, populatia totala a Ierusalimului a crescut de trei ori- de la 268.000 la 732.000 de locuitori. Si numarul evreilor a crescut destul de mult ( de la 195.000 la 469.000), in timp ce numarul arabilor a crescut de patru ori ( de la 58.000 la 239.100).  Cresterea populatiei evreiesti s-a realizat in principal prin imigrarea masiva a evreilor dispersati in intreaga lume, in timp ce cresterea populatiei arabe din oras se datoreaza natalitatii sporite. Cu toate ca numarul crestinilor care locuiesc in Ierusalim a crescut in cifre reale, participarea lor procentuala la totalul populatiei a scazut.

     In interiorul vechiului oras istoric, care are o suprafata de 1km2 si este imprejmuit de vestitul Zid al Plangerii, numarul musulmanilor a crescut de la 16.700 in anul 1967 la 26.900 in 2005. Numarul evreilor a crescut de la zero ( intre anii 1948 si 1967 nici un evreu nu a putut locui in aceasta parte a orasului din cauza stapanirii iordaniene) la 3100, in timp ce numarul crestinilor s-a redus de la 7000 la 6600. Deoarece numarul musulmanilor si al evreilor a crescut, in timp ce totalul crestinilor a scazut, participarea procentuala a acestora din urma la numarul total al locuitorilor Orasului Vechi a scazut de la 30% la 18%. Astazi, in Orasul Vechi traiesc 33.500 de oameni. In anul 1964, Orasul Vechi numara un total de 27.000 de locuitori. Acest numar a scazut insa in timpul perioadei iordaniene ( care a durat pana in anul 1967) la 23.700 de persoane.

 

  Comentariu : Acest articol confirma profetia : « Voi pune sa locuiasca pe voi oameni in mare numar » (Ezec.36,10). Israelul este unic, iar noi suntem binecuvantati ca putem fi martori ai implinirii multor profetii referitoare la Ierusalim. Cu toate acestea, cu cat vede mai mult, cu atat omul crede mai putin. Noi insa avem inaintea ochilor cuvintele Bibliei, valabile pentru toate generatiile : « Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit » (Fapte 16,31).

 

  Sursa : revista Stiri din Israel

 

 

 

Data: 2008-01-07 17:16:34
 
Copyright 2003 - 2007 Misiunea de evanghelizare Biserica In Strada misiuneabis.ro