» Stiri crestine
» Evenimente BIS
» Evenimente crestine
Crestinii amenintati in Irak
 

     (Irak) Peste 1.000 de familii crestine au fost amenintate de catre militantii islamisti, pentru ca au refuzat sa imbratiseze islamul, fiind obligate sa plateasca o taxa de non musulman sau sa ofere o fiica pentru casatorie. Aceste informatii sunt furnizate de catre organizatia nonguvernamentala "Portes Ouvertes".

     Conform acestei informatii raportate intr-un comunicat, s-a lansat o adevarata campanie ce urmareste sa curete Doura( situat la sud de Bagdad) si cartierele vecine, de populatia crestina. Acestia nu au alta sansa decat "sa plece, abandonandu-si lucrurile personale", afirma organizatia care se ocupa de crestinii persecutati. Unele familii s-au refugiat in Kurdistan, in timp ce altele au fugit in Iordania sau Siria.

     Comunitatea crestina irakiana este una dintre cele mai vechi din tara. In trecut, aceasta numara peste un million de persoane. Estimarile sunt dificile, dar cu siguranta numarul acesteia s-a redus la jumatate. In anul 2006, comunitatea numara 700.000 de persoane.

     Situatia crestinilor de aici este dramatica. In data de 3 iunie, Raghid Ganni de 31 de ani si trei dintre asistentii acestuia au fost atacati in fata unei biserici din Mossul, oras situat in partea de nord a Irakului. Un alt preot, Hani Abdel, a fost rapit in data de 6 iunie, devenind astfel cel de-al saptelea rapit in decursul acestui an.

     Recent, responsabilii crestinilor de aici au cerut protectie impotriva acestor grupuri extremiste sunite, care au legaturi cu Al-Qaida.

     "Crestinii sunt victime ale santajului, rapirilor si deplasarilor fortate", declara patriarhul Mar Dinka al IV-lea.

     Cu ocazia intalnirii recente dintre Papa si presedintele american George W. Bush, conducatorul Bisericii Catolice si-a exprimat ingrijorarea in ceea ce priveste soarta crestinilor din Irak.

 

  Sursa : topchretien

 

      Sa ne rugam pentru pace in Irak. Dumnezeu sa pazeasca si sa intareasca toti crestinii din aceasta tara, si totodata sa-i pazeasca pe misionarii care lucreaza acolo.

Data: 2007-06-17 13:25:57
 
Copyright 2003 - 2007 Misiunea de evanghelizare Biserica In Strada misiuneabis.ro